Turist în București. Recomandări de locuri mai puțin cunoscute

Ne place să mergem în multe locuri atunci când suntem într-o nouă destinație clandestină. De obicei avem un itinerariu sau ne facem unul la fața locului. Și nu plecăm din locația respectivă până nu bifăm tot ce avem pe listă. Însă nu putem spune același lucru și despre București, aici încă mai avem locuri de bifat. V-ați gândit vreodată ce ați face aici dacă ați fi turiști? Noi ne-am gândit și vrem să împărtășit și cu voi locurile în care am fost sau plănuim să mergem în această primavară. Însă, recomandările noastre nu sunt cele clasice, pe care le puteți găsi în ghidurile despre București. Vă lăsăm să le descoperiți.

Pentru pasionații de povești stranii, avem două recomandări, după cum urmează:

Balta Vrăjitoarelor646x404

Deși are numai câțiva metri pătrați, acest loc are o istorie interesantă. Se află la ieșirea din București, spre Stefănești, în pădurea Boldu-Crețeasca. Se zvonește că ar exista încă de pe vremea lui Vlad Țepeș. Un alt mit ar fi că se pare că orice vrajă, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei bălţi se îndeplinește negreşit. Balta, care are o adâncime de doar un metru și jumătate, nu seacă, nu se mărește, nu se micșorează niciodată. Ciudat, nu?

Mănăstirea Chiajna

Construcția Mănăstirii Chiajna a început în 1774 și a fost finalizată între anii 1786-1790. imagesEste construită în stil neoclasic, având dimensiuni mari pentru acea vreme: 43 metri lungime și 17 înălțime, ziduri groase de 1 și 2 metri. Porția de mister se trage din faptul că locația se află între două cimitire, nu a fost niciodata sființită și nu a slujit aici niciun preot. Însă din punct de vedere architectural este o minunăție, fotografiată de multe persoane.

Pentru pasionații de cultură, artă sau istorie, oferta este numeroasă:

Casa Melik

Casa Melik (Muzeul Theodor Pallady) se află pe Strada Spătarului, nr. 22 și este cea mai imageResizeveche casă din capitală. Construcția datează din 1750 și a fost făcută de armeanul Hagi Kevork Nazaretoglu. În prezent aici se află tablourile pictate de Theodor Pallady, numărând peste 800 de desene. Muzeul adăposteşte și colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, care adună peste 1270 de piese. Alături de lucrările lui Pallady, colecţia soţilor Răut prezintă pictură europeană din secolele XVI-XIX (franceză – Lubin Baugin, Edmond Aman Jean, Carolus Duran, olandeză – Jan van de Capelle, engleză, spaniolă, românească), sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, dar şi sculptură renascentistă italiană şi franceză, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă.

Sediul Uniunii Arhitecților din România (UAR)

646x404 (1)Clădirea a fost inclusă pe lista celor mai ciudate clădiri din lume, singura din România de
altfel. Construcția a fost făcută de Grigore Păuncescu, în 1884, a fost sediul consulatului Ungariei, mai apoi sediul Direcției a V-a de Securitate, iar din 2003, după ce a fost renovată, aceasta a devenit actualul sediu al UAR.

Blocul Florentin

large-9837-apartament-5-camere-cismigiu-george-vracaEste, poate, cel mai frumos bloc din București. Este situat foarte aproape de parcul Cișmigiu, lângă Calea Victoriei și Sala Palatului. Ne duce cu gândul parcă nu am fi în România.

 

 

Palatul Kretzulescu

Palatul-KretzulescuAcesta a aparținut familiei Kretzulescu și a fost construit la începutul secolului al XX-lea
după planurile arhitectului Petre Antonescu (1873 – 1965) în stilul Renașterii franceze. Începând cu 1972 acesta este sediul UNESCO-CEPES.  Cu toate că nu este accesibil pentru vizitare, acesta rămâne un punct de referinţă al patrimoniului arhitectural din Bucureşti.

Casa Mița Biciclista

Casa-Mita-BiciclistaMiţa Biciclista (Maria Mihăescu), coana cu bikini, maşină coupé şi trăsură, care s-a născut în 1885, în Diţeşti, Prahova a ieșit în evidență începerea „carierei de curtezană”. Devenită o tânără cultă şi învăţată la pension în străinătate, Maria Mihăescu l-a avut ca prim amant pe Regele Leopold al Belgiei.  A devenit cunoscută drept Miţa Biciclista prin anul 1898, când a fost văzută de ziaristul George Ranetti plimbându-se cu bicicleta pe Calea Victoriei. Se spunea că acesta era îndrăgostit de ea, dar pentru că îl respingea acesta a poreclit-o „Miţa Biciclista”. Clădirea a fost construită la începutul secolului al XX-lea, are o faţadă în stil art nouveau, iar astăzi este goală, nefiind utilizată.

Castelul Ţepeş

Castelul-TepesCastelul ce se seamană cu Cetatea Poenari, are puțin peste 100 de ani și a fost construit de regele Carol I. Acesta a fost inaugurat în 1906. Aspectul este unul medieval, bineînteles, cu cărămidă roșie. El a fost gândit să aibă și o funcțiune, și anume urma să adăpostească un rezervor de apă, însă nu a fost pus în funcțiune.

 

Dacă prieteni de-ai noștri ai veni să viziteze Bucureștiul, cu siguranță i-am răsfăța aici:

Van Gogh Grand Café

Grand Cafe van Gogh - Centrul Vechi Bucuresti
Grand Cafe van Gogh – Centrul Vechi Bucuresti

Dacă este ceva în Centrul Vechi care ne place foarte mult, aceea este cafeneaua Van Gogh, care se află într-o clădire superbă. Ne place mai ales dimineața, când aici putem observa cu ușurință turiști ce își savurează cafeaua. Este locul în care ne simțim turiști cu acte în regulă în București.

Bucuresti,_Romania,_Hanul_lui_Manuc_(9);_sector_3Hanul lui Manuc

Face parte dintr-o Curte Domnească și este gata să își primească oaspeții. Construcția datează încă din 1808. Aici veți găsi preparate bine alese și pregătite să vă ostoiască pofta de bucate și de istorie. Noi recomandăm micul dejun, care este un adevărat festin.

Pentru o după-amiază liniștită, vă recomandăm o plimbare pe Strada Xenefon, iar mai apoi o vizită la biserica Stavropoleos.

Strada-Xenofon_ici-colo.ro_DSC_0069_1Strada seamănă cu celebra stradă Escadaria Selarón. Este singura stradă în trepte din București. Are 70 de trepte și 100 m lungime. În 2014 strada a devenit colorată și vie, prin proiectul “Inițiative – București la scară”. În 2015 designul a fost schimbat cu unul nou și merită vizitată.

 

biserica-stavropoleos-(2)Biserica Stavropoleos

Aceasta a fost construită în 1724, un exemplu de stil românesc, brâncovenesc, îmbogățit cu motive bizantine și baroce. A suferit în urma cutremurelor, ani buni nu a fost renovată. Acum din ansamblul mănăstiresc fac parte biserica și incinta, care împrejmuiește curtea interioară. Stilul este unul neo-romanesc, dupa planurile arhitectului Ion Mincu.

Vă dorim plimbări plăcute!

Voi ce alte locuri mai puțin cunoscute știți?

Urmărește CalatoriiClandestini.ro și pe Facebook, Instagram, Pinterest sau Youtube.

Advertisements

2 thoughts on “Turist în București. Recomandări de locuri mai puțin cunoscute

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s