Cum să te pregătești înainte de o călătorie. Metoda „clandestină”.

Cum nu mai este mult și încep ușor, ușor perioadele de concedii, credem că sunt utile câteva idei despre cum să îți faci viața mai ușoară înainte de plecare.

Nu credem că există o rețetă de succes atunci când vine vorba de călătorit, suntem cu toții diferiți, unii vrem să vedem cat mai mult cât mai repede, alții vrem să ne bucură de peisaje, oameni, locuri.

Din această cauză, evităm să dăm sfaturi, dar credem că există câteva lucruri învățate de noi care vă pot scutii de multe bătăi de cap înainte de o călătorie (mai ales cu avionul) și vă vor ajuta să vă bucurați de vacanță.

Astăzi ne vom concentra pe acele câteva zile înainte de plecarea în vacanță, și desigur pe acele lucruri de bază pentru călătorie. Mai departe fiecare își poate personaliza această listă astfel încât să fie adaptată nevoilor lui.

Înainte de plecarea în vacanță nouă ne place să aplicăm metoda „pilotului de avion”. Acesta, cu conștinciozitate, își completează un checklist înainte de fiecare zbor, chiar dacă a mai făcut asta de câteva sute, mii, zeci de mii de ori înainte. De ce? Pentru că memoria umană este înșelătoare! Chiar dacă faci un lucru de mii de ori înainte, se poate întâmpla ca o data să uiți ceva.

Deci dacă piloții de avion fac asta, de ce nu am face-o și noi?

Citește șiCum să găsești bilete de avion ieftine

Iată mai jos top 5 To Do-uri ale noastre, înainte de călătorie:

  1. Fă-ți un checklist cu lucrurile pe care vrei să le iei cu tine launch-checklist

Credem că este cel mai important lucru cu putință. Te salvează de multe ori cand ești pe fugă, și cum spuneam înainte dacă și piloții de avion fac asta înainte de fiecare zbor, cred că și un călător „smart” poate face la fel. Dacă nu ai tu deja unul, îl poti descărca GRATUIT pe cel al Călătorilor Clandestini de AICI. Dacă aveți completări de făcut, așteptăm cu interes feedback-ul vostru.

  1. Pune-ți documentele de care ai nevoie la îndemână, într-un singur loc

Organizeză-ți documentele în așa fel încât să pierzi cât mai putin timp la zonele de Securitate.

How-to-Organize-Travel-DocumentsPune:

  • buletin/pașaport,
  • bilet avion/tren/călătorie,
  • rezervări hoteluri,
  • harți
  • numere de telefon în caz de urgență

într-un singur loc, folosind un dosar din plastic (astfel încât dacă plouă sau curge ceva pe el să nu se întâmple nimic cu documentele) și niște etichete, ca să găsești tot ce-ți trebuie cât mai repede.

Desigur, în ziua de azi smartphone-ul a devenit mai important și decât portofelul (pentru că îl poate îngloba) așa că avem întotdeauna posibilitatea de instala aplicatiile de smartphone ale companiilor aeriene cu care zburam, Booking/Airbnb sau daca vrei să ai toate detalile intr-un singur loc și să nu depinzi de internet în roaming poți folosi aplicația PassAndroid Passbook viewer.

Ca și plan B, în caz ca nu merge roaming-ul, nu găsiți wifi, nu merge telefonul, etc, vă recomandă și/sau metoda „tradițională” prezentată mai sus.

  1. Folosește-ți bagajul la maxim

În primul rând dacă călătorești cu avionul, verifică dimensiunile maxime ale bagajelor de mână și cală. Noi am scris deja despre asta în 10 Lucruri esentiale despre bagajul unui calator clandestin. Ni s-a întâmplat tuturor să avem surprize la plecare sau întoarcere, când singurul mod de a închide bagajul a fost să ne punem pe el și să tragem de fermoar în speranța că poate nu va ceda. Folosește la maximum spațiul pregătind bagajul ca un adevărat profesionist, așa cum o făcea George Clooney in filmul „Up in the air”. Vezi mai jos un filmuleț care ne-a ajutat pe noi să ne organizăm bagajul.

  1. Fă-ți un plan

Planifică-ți ce vrei să faci în mare în fiecare zi, locuri de vizitat și ce vrei neapărat să vezi, locuri de mâncat și ieșit în oraș, ca să eviți să pierzi timpul inutil și frustrările ce pot apărea când simți că nu ai un scop clar. Verifică prognoza meteo pe perioadă vacanței, și eventual cum se îmbracă lumea de obicei dacă pleci în locuri oarecum exotice.

Interesează-te cum poți să ai acces la net de acolo, dacă crezi că îți trebuie (cel mai simplu e să-ți iei o cartelă cu opțiuni de net de la ei)

  1. Etapizează-ți plecarea
  • Între șapte și două zile înainte de plecare:
    • Decide ce vrei să porți și/sau să iei cu tine
    • Fă ultimele cumpărături: mâncare, haine, etc
    • Spală-ți/curătă hainele
    • Activează/verifică roaming-ul
    • [Opțional] Verifică trendul cursului valutar, dacă este în creștere cumpără valută, dacă este în scădere mai așteptă spre ultimele zile înainte de plecare. Poti să folosești aplicația Curs Valutar Plus, să vezi la ce bancă găsești cel mai bun curs.
  • Între două – o zi înainte de plecare:
    • Verifică condițiile meteo
    • Fă-ți bagajul cu toate lucrurile tale și verifică dacă încap și dacă se încadrează în dimensiunile și greutatea companiei aeriene.
    • Pune lichidele într-o pungă de plastic transparentă.
    • Verifică să nu ai în geantă/ghiozdan obiecte interzise în aeroport (obiecte ascuțite precum foarfecă, lichide ce depășesc 100ml sau….balsam de buze J
    • Fă-ți check-in-ul cu 24 de ore în avans și printează/salvează boarding pass-urile.
  • În dimineața plecării:
    • Fă ultimele verificări printre articolele de igienă, mâncare, cărți, etc.
    • Mai verifică incă o dată statusul zborului tău și că ai luat boarding pass-urile și actele de identitate/pașaport.
    • Ia-ți un „buffer” și pleacă mai devreme cu 15 minute de acasă decât planificat, astfel încât dacă dai de trafic să ajungi ok.
    • Have fun!!

Dacă ți se pare util, crezi că lipsește ceva sau pur și simplu nu-ți place, dă-ne un semn și încercăm să ne revanșăm.

Până data viitoare, călătorii frumoase să aveți!

Urmărește CalatoriiClandestini.ro și pe Facebook, Instagram,Pinterest sau Youtube
Advertisements

One thought on “Cum să te pregătești înainte de o călătorie. Metoda „clandestină”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s