Top 10 lucruri pe care să le faci dacă pleci într-un city break la Milano

Dragi clandestini,

Milano este una dintre capitalele la un click distanță pentru o călătorie de tip city break. Toate cele 3 companii aeriene de low-cost existente pe piață, operează zboruri pe rutele București – Milano Bergamo sau București – Milano Malpensa iar prețurile pornesc de la 10 euro.

Mulți spun că nu ai ce să vezi în Milano, că nu este un oraș cu multe de oferit însă noi îi contrazicem și în cele ce urmează vrem să vă prezentăm top 10 lucruri pe care ai putea să le faci la Milano sau în împrejurimea orașului:

1.Să faceți o oprire în Bergamo, unde se află unul dintre aeroporturi. Bergamo este un orășel boem care merită să îi acordați câteva ore, să faceți turul cetății și să vă plimbați prin piața Vecchia sau să urcați în Torre del Comune;

2.Să beți o cafea și să mâncați un panini la una dintre terasele din apropierea Domului din Milano, recomandarea noastră pentru un start perfect dimineața;

3.Să vă plimbați prin Piazza del Duomo, să hrăniți porumbeii, să admirați Domul și Palatul Royal;

4.Să urcați pe acoperișul Domului de unde veți avea o priveliște extraordinară asupra orașului; vă recomandăm achiziționarea biletului cu traseu pe scări, chiar dacă este mai obositor, merită efortul de a urca, pentru că veți avea ocazia de a vedea îndeaproape detaliile arhitecturale;

5.Să intrați în faimoasa Gallerie Vittorio Emanuele II unde se află celebrele magazine Dolce & Gabana si Prada pentru a admira arhitectura deosebită, mozaicul de pe jos și cupola din sticlă prin care razele de lumină se strecoară ștrengar; Pentru a face shopping la prețuri accesibile puteți merge pe bulevardul Corso Buenos Aires, unde veți găsi branduri clasice precum H&M, Mango, Zara, etc.

6.Să luați prânzul la restaurantul italienesc Sabatini aflat în apropierea bulevardului Corso Buenos Aires, care are o tradiție în spate de peste 70 de ani. Noi am încercat un fel de paste cu fructe de mare, acoperite cu o crustă de pâine care au fost excepționale, servite însuși de proprietarul restaurantului;

7.Să vizitați curtea castelului Sforzesco, care este una dintre emblemele orașului Milano și care a aparținut familiei cu același nume în perioada Renascentistă. Castelul găzduiește o colecție de muzee civice și oferă acces către parcul Sempione, unde, dacă prindeți vreme bună puteți să vă bucurați de o baie de soare și multă verdeață;

8.Să vizitați Biserica Santa Maria Delle Grazie unde se află celebra pictură a lui Da Vinci, Cina cea de Taină. Pentru a face acest lucru trebuie să vă rezervați în prealabil un bilet pe site. Mai multe informații aici: http://www.tickitaly.com/tickets/last-supper-tickets.php.

9.Să ieșiți seara în oraș în cartierul Navigli ( un centru vechi precum al nostru), care este plin de restaurante, baruri, gelaterii și cafenele, districtul este celebru datorită canalelor antice care legau în trecut orașul.

10.Să dați o fugă cu trenul din gara centrală – Milano Centrale către Como care este al treilea cel mai mare lac din Italia și unde este celebra stațiune Bellagio. Biletul de tren pornește de la 4,8 euro și ajunge la 13,50 euro iar durata călătoriei este între 40-60 minute. Pe lacul Como puteți lua un vaporaș care face turul lacului și care oprește prin toate stațiunile de pe malul lacului. Pentru că timpul este limitat recomandarea noastră este să coborâți în câteva și să va pierdeți pe străduțele înguste și întortocheate. În orașul Como mai puteți urca cu funicularul pe munte să vedeți orașul de sus sau puteți vizita muzeul Alessandro Volta, celebrul inventator al pilei electrice.

Voi ce ne recomandați? Așteptăm propunerile voastre.

Călătorii frumoase să aveți!

Urmărește CalatoriiClandestini.ro și pe Facebook, Instagram,Pinterest sauYoutube.
Advertisements

One thought on “Top 10 lucruri pe care să le faci dacă pleci într-un city break la Milano

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s