Guest Post: Fotografia și călătoriile. Cum facem poze în vacanțe? (III)

Am revenit și cu ultima parte a interviului nostru cu Vlad. Vă lăsăm să descoperiți din secretele lui. Enjoy!

Cum încadrezi peisajele?

Există foarte multe reguli de încadrare a peisajelor în funcție de tipul de relief în care te afli. Less is more este o regula foarte bună, caută să izolezi părți din peisajul pe care îl vezi cu ajutorul zoom-ului aparatului și să aduci în prim plan elemente care te încantă. Faci desigur și câteva cadre generale, cât mai wide posibil, dar este plictisitor să te uiți apoi doar la cadre generale, trebuie cumva să păstrezi și detaliile.

Pentru mai multe sfaturi despre încadrare, reguli de compoziție și echipamentul de folosit pentru a face fotografii de peisaj vă invit să citiți înainte să plecați în vacanță măcar 5 minute pe zi câteva site-uri de specialitate (de școală fotografică în special). Este greu într-o pagină să cuprindem sute de pagini de reguli și sfaturi.

Cum încadrezi persoanele din poză alături de peisaje?

După părerea mea, în momentul în care ai adus un om într-o fotografie, atenția trebuie să fie pe acel om/acei oameni. În consecință, proporția dintre oameni și clădiri/peisaje ar trebui să fie clar una în favoarea oamenilor.

Cum încadrezi obiectivele turistice (clădiri, monumente)?

Pe scurt, regula de bază la obiectivele turistice este să încerci să le cuprinzi de la bază și până în vârf într-o singură fotografie/panoramă. Apoi poți începe să faci detalii de arhitectură cu un zoom mai puternic pentru a scoate în evidență particularitățile fiecărui obiectiv turistic în parte.

Cum încadrezi pe lângă obiectivele turistice și persoane în poză (de exemplu pozele celebre cu turnul din Pisa și oamenii care îl țin in spate, cu mâna etc)?

Poți merge cu moda, e foarte tentant și nu e nimic greșit în asta. Dar aș face imaginile și cum am povestit aici.

Ce setări recomanzi?

În vacanță eu nu fac nicio setare la aparatul foto. Am pe Sony un mod genial – Intelligent Auto, care așa bine calculează expunerile și tot ce am nevoie încât nu este necesară o intervenție suplimentară. Vorbim acum la nivel de fotografii de vacanță normale, nu imagini de trimis la concursuri. Pentru acelea vă recomand toată trusa foto, trepied, filtre.

Trebuie sa te cunoști foarte bine pe tine și stilul tău de fotografiere când mergi în vacanță pentru a putea primi sfaturi și a îmbunătăți ce faci. Dacă ești ca mine și vrei să cari cât mai puțin și să fie totul cât mai ușor când te relaxezi în vacanță, vei lua câteva din sfaturile mele din aceste postări. Dacă pentru tine relaxarea înseamnă tocmai căratul trepiedului greu și alegerea filtrelor în funcție de lumina zilei și locația aleasă, schimbarea a 3-4 obiective în interval de o oră pe 40 grade într-o zonă turistică foarte aglomerată, atunci s-ar putea să nu îți fi fost prea de ajutor, dar nu înseamnă că nu te înțeleg și nu te respect pentru efortul depus. Consider că fiecare fotograf are plăcerile și ambițiile lui și că acestea sunt foarte subiective. În concluzie, vă urez spor la fotografiat și relaxare maximă!

Câte poze faci? De exemplu am 5 poze doar cu un singur obiectiv turistic. Ce sfaturi ai?

Faceți câte poze simtiți, nu există limite. Dar sugestia mea este să vă faceți 2 foldere la întoarcerea acasă. Un folder de arătat tuturor cu maxim 100 de imagini (cu majoritatea obiectivelor turistice, portretele preferate și câteva momente esențiale) și un folder în care aveți toate dublurile, pozele cu mâncare, pisicile, castelele pozate din autocarul în mers pe geamul murdar și restul detaliilor care au făcut din vacanța ta una de neuitat, dar care dacă mi le arăți când te intorci, nu voi putea să mă transpun în aceleași trăiri ca și tine, din mai multe motive 🙂

Alte tips&tricks

Ar trebui să aveți întotdeauna montat pe obiectiv un filtru UV, pentru poze mai bune și o protecție sporită a obiectivului.

Cumpărați-vă destule șervețele umede pentru a curața obiectivul și ecranul de urme de degete accidentale.

Tineți aparatul în husa lui cât de mult se poate, nu pe masă, agățat de un scaun sau în geantă cu ghidul turistic, apă, portofelul și 2 sandwich-uri. O să vă mulțumească.

Citește și Guest Post:

Fotografia și călătoriile. Cum facem poze în vacanțe? (I)

Fotografia și călătoriile. Cum facem poze în vacanțe? (II)

Poze frumoase să faceți!

Urmărește CalatoriiClandestini.ro și pe Facebook, Instagram, Pinterest sau Youtube.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s